Libertatea

Fiecare om este liber, propriul său arbitru.
Libertatea mea este cea care îmi permite să decid cum mă voi comporta. Importanţa deciziei cu care ne împovărează libertatea ne produce teamă.
Atât timp cât ne acaparează lucrurile vieţii cotidiene, nu luăm aminte la această teamă, o alungăm. Teama provine din neîncrederea în propriile reacţii în diferite situaţii.
Această libertate este mereu una angajată. Omul trebuie să se realizeze, trebuie să se proiecteze pe sine însuşi în vederea unui scop.
Libertatea îşi află limitele datorită existenţei semenilor.Celălalt nu îmi anulează libertatea, dacă eu i-o recunosc pe a lui, plecând de la premisa că ceilalţi sunt liberi.
În filozofia Umanismului şi a Renaşterii apar deja primele semne ale unei noi probleme a cunoaşterii: distanţarea şi chiar îndepărtarea de autorităţi precum Biserica, Statul, de tradiţii. În general,singura autoritate recunoscută este raţiunea.
Liberul arbitru evidenţiază nu doar capacitatea de a alege, ci şi responsabilitatea fiinţei umane.